De multe ori copiii doresc să fie implicaţi şi să participe în mod activ la activităţile casnice.
Această dorință trebuie apreciată de către părinți iar copilul motivat.
În felul acesta, el se simte important şi are nevoie să i se acorde
încredere, să fie valorizat, să primească rolul de ajutor de nădejde.
Este important să implicaţi copilul în diverse activităţi
uşoare, în felul acesta îi transmiteţi faptul că există locul lui
special în familie pentru că se ocupă de nişte lucruri rezervate doar
lui.
Înainte de toate, explicati copilului despre importanța acestor lucruri,
precizați faptul că fiecare membru al familiei îşi poate aduce aportul
în casa dar şi pentru a-l învaţa cum să facă treburile gospodăreşti.
Activităţile trebuie alese în funcţie de vârstă, astfel încât un copil
de 2 ani poate să îşi strângă jucăriile sau să își strângă farfuria, un
copil de 4 ani poate să hrănească animalul de companie, copiii de 5 ani
vă pot ajuta să preparaţi o prăjitură, astfel pot adăuga ultimele
ingrediente sau să împletească un mic aluat.
Încercaţi să daţi o altă notă sarcinilor din casă, spuneţi-i copilului
că este ajutorul de bază al familiei şi creaţi un şorţ special cu acest
rol.
Pentru ca lucrurile să devină şi mai distractive pentru copil, îi puteţi
cumpăra ustensile de curăţat pe măsură lui şi să ascultați muzică în
timp ce lucraţi împreună. Deşi nu o să îi iasă perfect, fiţi generoşi în
laude şi apreciaţi eforturile depuse.
